Rolul limbilor naturale în geneza identităţilor naţionale. Limba română ca resursă semiotică în construirea identităţii culturale

Abstract

Centenarul Marii Uniri poate fi o „resursă semiotică” (van Leeuwen) pentru identitatea naţională a românilor, dar aceasta presupune să răspundem la câteva întrebări: ce fel de identitate va trebui să întărească sau să restarteze ceremoniile comemorative? Sau ar fi mai profitabilă resetarea identităţii naţionale, acomodarea ei la noile condiţii istorice, denumite genetic „globalizare”? Pentru a răspunde la aceste întrebări, ar trebui să răspundem la altele: Este identitatea naţională imuabilă, anistorică, sau ea se re-defineşte de la o epocă istorică la alta? Centenarul trebuie să-i încurajeze pe români să rămână aşa cum sunt, sau ar trebui să-i îndemne să se schimbe, să-i încurajeze să accepte schimbarea şi să le indice lucrurile pe care să le schimbe, cu care nu pot avea succes în secolul XXI? În literatura de specialitate nu există o definiţie unică a identităţii naţionale, dar unii autori propun o clasificare a principalelor dimensiuni ale conceptului: convingerea subiectivă a unei persoane cu privire la naţiunea căreia aparţine formal, sau ar dori să aparţină; importanţa auto-identificării naţionale în raport cu alte elemente ale identităţii (etnie, limbă, religie etc.); emoţii şi sentimente cu privire la naţiune. După ce antropologii americani B. L. Whorf şi E. Sapir au lansat teoria determinării lingvistice a viziunilor despre lume (1921), tot mai mulţi cercetători au ajuns la concluzia că soarta oamenilor este puternic influenţată de limba lor maternă; aceasta le oferă categoriile mentale care le permit gândirea lumii şi înţelegerea locului lor în ea. Limba în care gândim şi visăm ne defineşte, în sensul că ne oferă o identitate; mai mult, ea ne deschide şi, totodată, ne limitează posibilităţile de cunoaştere şi autocunoaştere. Iată de ce şi limba română poate fi folosită ca resursă semiotică în reconstrucţia identităţii naţionale a românilor. În lucrare încercăm să arătăm ce ar trebui să facem pentru ca aniversarea Centenarului să aibă loc într-o notă decentă, responsabilă şi instructivă, să sancţioneze excesele etnocentriste, speculaţiile etnico-religioase, să încurajeze autocunoaşterea naţiunii române, să promoveze un patriotism civic, responsabil şi documentat, un „naţionalism în marginile adevărului”, cum cerea, la timpul său, Mihai Eminescu.